Arhive pe etichete: muguri

Muguri de fluier

Atunci când cuvintele mele
În linişte grea au căzut
Citeşte iubirea din mine
Pe-al buzelor mele sărut

Atunci când simţi că-s departe
Şi gândul departe mi-e dus
În ochii mei tu să vezi
Cum soarele tău n-a apus

Şi dacă-ai crezut că iubirea
Departe de noi a plecat
Hai s-ascultăm cum din inimi
Tot muguri de fluier răzbat.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria de inima albastra, eu, rataciri bahice, versuri

Iubiri de metrou (I)

Mã distram iarãşi catalogând…tipuri…stereotipuri…galerie de feţe…atitutini…acrituri…zâmbete uitate pe haine de la desparţirea de celãlalt de acum nici o  jumãtate de orã…
Nu m-am gândit niciodatã în ce tipar m-aş încadra eu…am şi eu ciudãţeniile mele, dar sigur sunt încã atâţia ca mine..
Mulţi se sperie când îmi întâlnesc ochii…sunt surprinşi când întâlnesc pe cineva mai puţin robotizat…îi privesc din plin, le vânez reacţiile…încerc sã ţin atârnat un zâmbet în colţul mustaţii.

În tren, iarãşi mãşti….iar automatisme…şi ale mele printre ele.
Caut “altceva”-ul…
Nu apare întotdeauna.
Azi e.
O EA.
Într-un grup.
Trei fete şi doi baieţi.
EA strãluceşte…
Nu e foarte mare de înãlţime, e chiar micuţã…e lume, nu îi vãd decât faţa şi umerii…şi pãrul blond-alun, spre şaten, cârlionţat, tãiat la nivelul umerilor.
Privirea s-a oprit direct pe ea şi am zâmbit…nu aveam cum sã nu zâmbesc…radia bucurie!
Unul din baieţi, mai înalt, stãtea uşor aplecat spre ea, din lateral..”prietenul ei” -m-am gândit-
Povesteau ceva…prindeam frânturi pe care nu m-am strãduit sã le urmaresc. Nu mã sãturam sã-i beau fericirea, optimismul, bucuria…radia a proaspãt, a viaţa abia pârguita…
Şi de ce sã nu fi fost aşa?
Era probabil lângã cel care-i împãrtãşea nebuniile, exuberanţele, gândul de mâine…
Era printre prieteni.
N-aveam timp nici sã o invidiez..mã bucuram de bucuria ei..
Ceilalţi parcã abia puteau sã-i facã faţa…discuţia se muta de la unul la altul, dar orice impas, orice pauzã era natural şi instantaneu spulberatã de gândurile ce înmugureau printre cârlionţii blond-alun…
La un nod de staţii, ceilalţi au coborât …un mic şoc…nu mã aşteptam-
Nici unul din bãieţi nu a sãrutat-o..M-am uitat curios dupã cel pe care îl crezusem -îl intuisem- ca fiind prietenul ei…ţinea de mânã una din celelalte fete.
EA, conducându-i, se apropiase de mine…venise în faţa mea, îi simţeam mirosul pielii…proaspãt, ca dimineaţa vârfului de munte…
Am închis ochii şi o recream din mirosul ei..
Din fiecare hop al metroului îi vedeam atomii jucându-se în distanţa de douã lungimi de gãnd dintre noi.
Apoi a fost ceva …
O curbã mai bruscã…şi pânã sã-şi desluşeascã dezechilibrul, palma mea stângã o sprijinea din spate, undeva în patul omoplatului, cu vârful degetelor odihnindu-se pe culmea domoalã a umãrului ei.
A întors capul -nu speriatã, nici intrigatã- ci simplu, cu un zâmbet ce aştepta sã grãiascã pentru ochii ce mã cãutau curioşi.
Nu ştiu ce o fi gãsit în ochii mei.
Poate aceeaşi curiozitate.
A rãmas câteva clipe aşa.
… nu m-am simţit stingherit.
Am înclinat uşor din cap, zâmbind.
Mi-a întors salutul, stârnind şi mai straşnic primãvara salcâmilor mei.
A întors capul, privind spre înainte…dar nu s-a mişcat.
Eu nu mi-am retras mâna.
A coborât înaintea mea. M-a mai privit o datã, apãsându-mi vârfurile degetelor cu degetele ei.
A zâmbit din nou şi a ieşit încet, fãrã sã se fi întors vreo clipã cu totul spre mine, lãsând mâna mea sã se scurgã…

Imediat dupã ce s-au închis uşile  s-a oprit, s-a întors, mi-a gãsit privirea…şi mi-a condus plecarea cu un zâmbet ce grãia parcã pentru ochii unui cer de primãvarã…

10 comentarii

Din categoria eu, imaginatii