Jumătatea lipsă

Şi când târziul odihneşte
amarul unui surd crepuscul,
mă rup de coaste şi de cărnuri,
mă las în urmă, sec, minuscul…

mă-ntind alert spre în afară,
mă scurg grăbit prin răni şi sânge..
mă-ntreabă cerul dacă pot
zenituri reci a le înfrânge.

mă-îngemănez cu alte gânduri,
din alte trupuri evadate,
şi ne muşcăm, nepământesc,
urlând barbar a libertate!

dar dacă n-aş fi fost pământuri,
m-aş fi dorit tot sânge, os,
şi, într-a trupului celulă,
m-aş fi visat un păcătos!