Ştanţă cotidiană

Televizorul e închis,

Yala-i blocată, lanţu-i prins,

Şi am pus geamul pe “batant”

• doar cerul l-am lăsat înalt.

Problemele de zi cu zi

Mă fac a nu le auzi

Şi cu-ale lumii toate stinse,

Să văd: oare mai ştiu de vise?

Anunțuri

Întoarcere

De dincolo de mine, mă-ntorc iar către gânduri
Aşteaptă cam demult să le aştern în rânduri,
Aşteaptă cu răbdarea ce-o ai când trece-o vârstă:
Spre ele azi mă-îndrept, un orb pe-o punte-îngusta.

Vibrau odinioară la orişice culoare,
La orice fir de umbră priveau întrebătoare
Şi-apoi, în fapt de seară, cu luna pală sfetnic
Stăteam şi ne-aminteam, pe toţi bârfind netrebnic!

Eu m-am pierdut, treptat, mai mult tot înspre mine
Şi-am devenit, stingher, un altul doar cu sine
Dar iată, să le-aştern pe inima, în rânduri,
De dincolo de mine mă-ntorc iar către gânduri!

Muguri de fluier

Atunci când cuvintele mele
În linişte grea au căzut
Citeşte iubirea din mine
Pe-al buzelor mele sărut

Atunci când simţi că-s departe
Şi gândul departe mi-e dus
În ochii mei tu să vezi
Cum soarele tău n-a apus

Şi dacă-ai crezut că iubirea
Departe de noi a plecat
Hai s-ascultăm cum din inimi
Tot muguri de fluier răzbat.

Ploaie

Şi ploaia tot cade
Pe umerii mei;
Pe gene, pe buze
Se-adună stropi grei

Şi pleoapele-ncet
Că-n somn se apleacă
Şi ochii în umbră
Vor să mi-i treacă.

Nu simt nici că stau
Nu simt nici că sunt
Sunt ploaie şi încă
Sunt şi pământ

…Şi oameni grăbiţi
Peste sufletul meu
Pasul şi-l trec
– Şi pasul li-i greu-

S-a anunţat la ştirile de seară

(mai scutur de praf versuri scrise mai de multişor…)

 

S-a anunţat la ştirile de seară:
„Inc-un poem de dragoste-a murit
Ne-împărtăşit şi fără lumânare
Şi încă nu ştim cât a suferit.

Se bănuieşte chiar a fi o crimă
Şi doi suspecţi deja sunt anchetaţi
Însă-amândoi, în mărturia dată
Au declarat că sunt nevinovaţi.”

Procesul se va ţine dimineaţă
Şi partea lor precis va câştiga
Iar taina le va fi doar înc-o taină
Pe care lumea nu o va afla.

Şi-n morga de suspine va rămâne
Fantoma unui vis neîmplinit
Care apare-n orişicare seară
Cu fiece poem care-a murit.

 

Natură statică – Luka şi pahar

Se-aruncă depărtarea
În hăul dinspre tine
Şi totuşi încă eşti
Copac cerşindu-şi vine…

Cuvintele ţi-s oarbe,
Şi-un piept să se destindă
Aşteaptă râsul tău
Cules de prin oglindă

Şi totuşi mai respiri
Un iz de flori de vie
Ce-n zori tot îl trimiţi
De-Acolo să-l îmbie

Şi uneori, în noapte,
Aduni păpuşi la masă
Tot repetând un rol
Cu El venind Acasă …

Rana de luntre

Rana de luntre e o zbatere între doruri: între tânjirea după frumuseţea şi farmecele sălbăticiei şi nerăbdarea de a ajunge în căldura casei.

E o rană tare afurisită, căci e crestată în apa sufletului şi doar prea puţini ştiu să o vadă, iar de înţeles, nici tu nu reuşeşti să-i dai mereu o desluşire…