Arhive lunare: Iunie 2014

Sărut-mânaaa!!!

Măi, de ieri nu-mi mai revin!

M-a luat, aşa, cu leşuială de la inimă.

Păi, da!

Hai să vă povestesc:

Mă întâlnesc ieri, după ocnă, la colţul întreprinderii, cu un coleg de-al meu de suferinţă, care o aştepta pe fata lui ca să meargă la bazin. Mă rog, de-ale lor, de-astea de tată-fiică.

Dacă tot întârzia puştoaica, profitând de moment, am mai stat la o palavră, bârfindu-i p-ăştia mici, despre cât de buni şi frumoşi şi descurcăreţi am fost noi la anii ăia şi cât de dezinteresaţi de multe cele şi dependenţi de “mama-tata” şi flower-power sunt noile generaţii.

Buuun până aici!

Ei, şi apare fătuca, schimbăm doua-trei vorbe(neinteresant faptul că nu mă mai ţinea minte de la ultima ieşire la bere – în cinstea ei, care tocmai terminase şcoala generală – are scuză pentru că, ce-i drept, trecu multă apă pe ..Dâmboviţa de-atunci) şi plecăm, fiecare cu drumul lui.

Ei, şi ce credeţi că-mi spune copchila înainte să plece?

“Sărut-mânaaa!!!”

Cum, măi, “sărut-mâna”???????

Mi s-a pus pe inimă!

Să vezi ce-i fac colegului când l-oi prinde!

Îl bălăcăresc de n-o să-l spele toată apa Dunării!!!

Cum, măi, de nu şi-a învăţat copilul că, exceptând, bineînţeles, tatăl şi eventualele rubedenii septegenare+, la bărbaţi nu se zice “sărut-mâna”?

Mai ales la cei arătoşi, deştepţi şi frumoşi, aşa, ca mine!

Ooohhh!!!!!!!

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria eu, fustrari, printre oameni

Eterna vânătoare

…pentru că tot am vorbit atât de des în ultima vreme de scrieri mai vechi, iaca vreo câteva strofe despre cum înţelegeam eu “destinul” pe la 18 ani.

Cumva, bag eu acum de seamă, ziceam că ştiu că trebuie să fac ceva deosebit şi nu doar că nu ştiam încă ce, dar ştiam şi că nici nu prea eram pregătit atunci de “luptă” 🙂

Tot ce ştiam era că am cumva de trudit pe un drum…

Deh…18 ani 🙂

 

Eterna vânătoare

 

Vânez etern un animal sălbatec
E sigur mare, suflarea i-e fierbinte
Nu l-am văzut şi totuşi îl alerg
E sigur înainte!

În urma lui pun paşii mei mai mici;
Realizez ca nu am nici o armă,
Poate voi lua o lance mai târziu
Când are să adoarmă.

Alerg mereu, departe, prin hătişuri
Vânez etern un animal sălbatec
Îl tot gonesc aproape de tărâmul
Hotarul lui noptatec.

E visul meu, şi n-am să mă opresc:
poate-într-o zi eu totuşi îl voi prinde
M-oi odihni doar când înaltul cer
O stea îşi va desprinde…

2 comentarii

Din categoria amintiri, eu, imaginatii, in_vino_veritas, jurnal, versuri