Ştanţă cotidiană

Televizorul e închis,

Yala-i blocată, lanţu-i prins,

Şi am pus geamul pe “batant”

  • doar cerul l-am lăsat înalt.

Problemele de zi cu zi

Mă fac a nu le auzi

Şi cu-ale lumii toate stinse,

Să văd: oare mai ştiu de vise?

2 comentarii

Filed under eu, fustrari, in_vino_veritas, printre oameni, rataciri bahice, versuri

La mulţi ani, George!

Nu există an să nu uit de ziua unuia dintre prietenii mei.
Şi totuşi, aproape în fiecare an uit de ziua lui George.
Şi anul asta „am comis-o” din nou…încă un 14 decembrie în care am uitat să-i spun „La mulţi ani!”
George mi-e cel mai vechi prieten: ne ştim de la grădiniţă, de când aveam 4 ani. Adică, iaca, anul asta se cheamă că am aniversat 32 de ani de prietenie.

Mă oftică rău chestia asta, cu uitatul…mai ales că am o poveste cu ziua lui de naştere.

Îmi aduc aminte de un anume an: era în iarna lui ’96…şi eu tocmai îmi luasem papucii de la prima mea prietenă “oficială”.
Mi-o luasem ruşinos, chiar. Eu eram prea moale, prea puştan, prea bleg pentru ce avea ea nevoie atunci…şi eram prea romantic că să-mi dau seama de asta.
Ea era ceva mai mare decât mine – eu eram încă la liceu iar ea intrase deja la colegiu, la Galaţi.
Îmi plăcea aventura de a mă duce după ea în cămine, în urbea vecină, cu ochii pe orarul trenurilor, minţindu-i pe ai mei că lucrez suplimentar în laboratorul de informatică, cu scopul declarant de a-mi pregăti lucrarea pentru atestat…dar mă duceam la ea şi ne plimbam şi…cam atât. Nici măcar n-am sărutat-o vreodată. Evident că ea şi-a găsit pe cineva care ştia ce şi cum e cu relaţiile la vârsta “aia”.
Dar deja deviez.
Mno!
Şi cum eram eu supărat fleaşcă pentru că fusesem “pus pe liber”, mă plimbam pe faleză mai gri decât ziua de afară şi m-am întâlnit cu un prieten (Sorin – acum e prin Austria) care zgribulea dulcegării cu iubita lui pe acelaşi mal de Dunăre pe unde îmi plimbam eu corăbiile înnecate.
M-a văzut plouat, m-a întrebat ce s-a întâmplat, i-am povestit şi el mi-a dat cheia de la el de-acasă (părinţii îi erau plecaţi la ţară) şi mi-a spus că după ce îşi conduce iubita vine şi el să stăm de vorba, “să-mi vărs amarul”.
Am luat cheia şi m-am dus pe-acasă, să-i anunţ pe ai mei că urma să rămân la Sorin peste noapte.
Când să urc pe scările blocului, cine cobora de la mine?
George!
Era şi el cam la fel de “vesel” ca şi mine: era ziua lui şi nu avea cu cine să bea un suc! Faptul că nu mă găsise nici pe mine acasă îl amărâse şi mai mult.
“Stai aşa”, am zis, “că mi-a venit o idee! Anunţă-i şi tu pe ai tăi că nu vii în noaptea asta acasă!”
Nu era chiar o situaţie neobişnuită, părinţii noştrii fiind adesea îngăduitori şi având destulă încredere în noi…
Am urcat, i-am anunţat pe-ai mei, l-am luat şi pe George din colţul blocului şi am întins-o la Sorin. Pe drum, am luat o sticlă de vin spumos şi nişte bomboane cu lichior.
Am ajuns la Sorin, a venit şi el, i-am povestit şi de George şi, uite-aşa am făcut o noapte albă la poveşti, sfaturi, glume, muzică şi o mică beţiveală: îmi aduc şi acum aminte că spărgeam bomboanele ca pe ouă să le scurgem lichiorul în paharele cu spumos, să facem “cocktail”. O sticlă de spumos la trei băieţi nu însemna mult, dar nici nouă nu ne trebuia mult la anii ăia.
Chiar a fost fain!
Nu eram eu dacă nu făceam şi o nefăcută: m-am dus la un moment dat în bucătărie să aduc nişte apă şi Sorin mi-a spus să vărs apa care era deja în sticlă, să pun apă proaspătă. Aşa că m-am dus în bucătărie, am pus mâna pe prima sticlă pe care am văzut-o, am golit-o şi am umplut-o cu apă. Cât o umpleam mi-am dat seama, după miros, că tocmai aruncasem la chiuvetă o sticlă de ţuică! Nu ştiu cum l-a convins Sorin a două zi pe tatăl lui că nu băusem noi licoarea, dar ştiu că a scăpat fără ceartă, mai ales că, imediat la următoarea mea vizită mi-am mărturisit fapta, cu mâna pe inima!
mdaaa…
Şi uite-aşa a fost de ziua lui George în 1996..

Am zis că n-o să uit ziua lui..şi totuşi o uit aproape în fiecare an..
Îmi pare rău, prietene!
La mulţi ani!
Cu întârziere…dar din toată inima!

2 comentarii

Filed under amintiri, de-ACASA, eu, Uncategorized

Întoarcere

De dincolo de mine, mă-ntorc iar către gânduri
Aşteaptă cam demult să le aştern în rânduri,
Aşteaptă cu răbdarea ce-o ai când trece-o vârstă:
Spre ele azi mă-îndrept, un orb pe-o punte-îngusta.

Vibrau odinioară la orişice culoare,
La orice fir de umbră priveau întrebătoare
Şi-apoi, în fapt de seară, cu luna pală sfetnic
Stăteam şi ne-aminteam, pe toţi bârfind netrebnic!

Eu m-am pierdut, treptat, mai mult tot înspre mine
Şi-am devenit, stingher, un altul doar cu sine
Dar iată, să le-aştern pe inima, în rânduri,
De dincolo de mine mă-ntorc iar către gânduri!

Lasă un comentariu

Filed under eu, fustrari, in_vino_veritas, rataciri bahice, versuri

Muguri de fluier

Atunci când cuvintele mele
În linişte grea au căzut
Citeşte iubirea din mine
Pe-al buzelor mele sărut

Atunci când simţi că-s departe
Şi gândul departe mi-e dus
În ochii mei tu să vezi
Cum soarele tău n-a apus

Şi dacă-ai crezut că iubirea
Departe de noi a plecat
Hai s-ascultăm cum din inimi
Tot muguri de fluier răzbat.

Lasă un comentariu

Filed under de inima albastra, eu, rataciri bahice, versuri

Ploaie

Şi ploaia tot cade
Pe umerii mei;
Pe gene, pe buze
Se-adună stropi grei

Şi pleoapele-ncet
Că-n somn se apleacă
Şi ochii în umbră
Vor să mi-i treacă.

Nu simt nici că stau
Nu simt nici că sunt
Sunt ploaie şi încă
Sunt şi pământ

…Şi oameni grăbiţi
Peste sufletul meu
Pasul şi-l trec
– Şi pasul li-i greu-

Lasă un comentariu

Filed under eu, rataciri bahice, versuri

S-a anunţat la ştirile de seară

(mai scutur de praf versuri scrise mai de multişor…)

 

S-a anunţat la ştirile de seară:
„Inc-un poem de dragoste-a murit
Ne-împărtăşit şi fără lumânare
Şi încă nu ştim cât a suferit.

Se bănuieşte chiar a fi o crimă
Şi doi suspecţi deja sunt anchetaţi
Însă-amândoi, în mărturia dată
Au declarat că sunt nevinovaţi.”

Procesul se va ţine dimineaţă
Şi partea lor precis va câştiga
Iar taina le va fi doar înc-o taină
Pe care lumea nu o va afla.

Şi-n morga de suspine va rămâne
Fantoma unui vis neîmplinit
Care apare-n orişicare seară
Cu fiece poem care-a murit.

 

Un comentariu

Filed under de inima albastra, rataciri bahice, versuri

Natură statică – Luka şi pahar

Se-aruncă depărtarea
În hăul dinspre tine
Şi totuşi încă eşti
Copac cerşindu-şi vine…

Cuvintele ţi-s oarbe,
Şi-un piept să se destindă
Aşteaptă râsul tău
Cules de prin oglindă

Şi totuşi mai respiri
Un iz de flori de vie
Ce-n zori tot îl trimiţi
De-Acolo să-l îmbie

Şi uneori, în noapte,
Aduni păpuşi la masă
Tot repetând un rol
Cu El venind Acasă …

Lasă un comentariu

Filed under rataciri bahice, versuri