Povestea unei culori

În mine palpitã de mult o culoare

Crescutã de-atunci, din faptul de doi

Un fapt ce-a pierit ca-într-o joacã stupidã

Cu cioburi de inimi şi ochii strigoi.

 

Strigam cã iubim cu unghii vârâte

Acolo, ‘ntre coaste, în doruri nãtângi

Strigam cã iubind nu-i rost peste lacrimi

Regrete s-aduni şi vise sã frângi

 

Banal ne-îmbãtam cu iz de cerşafuri

Hrãnind împliniri din pãgâne beţii;

Flãmânzi aşteptam ca noaptea sã cadã

Pândind cum în ochi se-aprind focuri vii.

 

Culoarea aceasta scãldatã în noi

Pastreazã-amintirea din mugurii copţi

Şi creşte târzie din ce nu mai e

–          Scenariu grotesc dintr-un film cu netoţi

 

Ei, cum crezi acum c-aş putea peste alta

Culoarea aceasta eu s-o aştern

Şi ea, învelitã-n culoarea pãgânã

Sã-întoarcã spre mine un zâmbet matern?

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria eu, rataciri bahice, versuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s