În mine palpitã de mult o culoare
Crescutã de-atunci, din faptul de doi
Un fapt ce-a pierit ca-într-o joacã stupidã
Cu cioburi de inimi şi ochii strigoi.
Strigam cã iubim cu unghii vârâte
Acolo, ‘ntre coaste, în doruri nãtângi
Strigam cã iubind nu-i rost peste lacrimi
Regrete s-aduni şi vise sã frângi
Banal ne-îmbãtam cu iz de cerşafuri
Hrãnind împliniri din pãgâne beţii;
Flãmânzi aşteptam ca noaptea sã cadã
Pândind cum în ochi se-aprind focuri vii.
Culoarea aceasta scãldatã în noi
Pastreazã-amintirea din mugurii copţi
Şi creşte târzie din ce nu mai e
– Scenariu grotesc dintr-un film cu netoţi
Ei, cum crezi acum c-aş putea peste alta
Culoarea aceasta eu s-o aştern
Şi ea, învelitã-n culoarea pãgânã
Sã-întoarcã spre mine un zâmbet matern?
mihaipetru 