Povestea unei culori

În mine palpitã de mult o culoare

Crescutã de-atunci, din faptul de doi

Un fapt ce-a pierit ca-într-o joacã stupidã

Cu cioburi de inimi şi ochii strigoi.

 

Strigam cã iubim cu unghii vârâte

Acolo, ‘ntre coaste, în doruri nãtângi

Strigam cã iubind nu-i rost peste lacrimi

Regrete s-aduni şi vise sã frângi

 

Banal ne-îmbãtam cu iz de cerşafuri

Hrãnind împliniri din pãgâne beţii;

Flãmânzi aşteptam ca noaptea sã cadã

Pândind cum în ochi se-aprind focuri vii.

 

Culoarea aceasta scãldatã în noi

Pastreazã-amintirea din mugurii copţi

Şi creşte târzie din ce nu mai e

–          Scenariu grotesc dintr-un film cu netoţi

 

Ei, cum crezi acum c-aş putea peste alta

Culoarea aceasta eu s-o aştern

Şi ea, învelitã-n culoarea pãgânã

Sã-întoarcã spre mine un zâmbet matern?

Matematica lui Nichita

Stăteai lângă mine și te auzeam vorbind. Era calculul ăla simplu, cum că unu și cu unu fac doi. Apoi devenea un soi de ecuație. Apăreau necunoscute…și probabilități. Era vorba de șiruri…și limite…că trebuie întâi…și apoi și că totul e suma de ..de la I=1 până la n…unde n era exprimat cumva în ani…Da, știam de matematica asta. O auzisem și eu cândva.
Stăteai lângă mine și asteptai un răspuns.
Eu frământam cu degetele goale malul zbicit al Dunării, mirându-mă încă o dată de cât de frumos poate să fie sunetul ăsta, al valurilor sosite la țărm. N-am încercat niciodata să îl asemăn cuiva…sau unui lucru. Și, în timp ce tu asteptai un răspuns, eu începusem să mă mișc în jurul tău, cu picioarele goale lipăind pe malul Dunării. Malul acela mâlos și plin de crenguțe frânte și putrezite, peste care valurile sunau atât de frumos. Citisem undeva, într-o carte, de o altă matematica. Am încercat să îți răspund în matematica aceea.
Ți-am vorbit de umbra de zâmbet adunată cu ochii care așteapta să împartă o bucurie, despre împarțirea brațelor în nenumarate strânsori. Despre cum citisem eu în cartea aceea cum că un nor cu sau fără o corabie nu înseamnă același lucru. Despre cum un oftat rostogolit peste o față de pernă se intersectează cu fiece plan dintr-o casă goală dar totuși nu poate umple o viață, despre cum am auzit că unii ochi adună pe la colțuri fire de sare fără a împartăși tristețe și tocmai dintr-o bucurie stranie, dar parcă atât de firească și simplă–inexplicabilă teoremă- stârnită de povara dulce a frunții celuilalt care înca doarme, culcușit în scobitura umărului tău.
Vorbeam despre matematica aceasta ciudată și mă uitam din când în când la tine și observam, straniu, cum că tu nu mai erai aceeași. Erai când blondă, când șatenă, când brunetă. Aveai când părul lung și învârtit în bucle, când scurt și drept…Aveai, pe rând, când 20 de ani, când 30, când parcă iarași 20.
Erau, ce-i drept, mereu acolo doi ochi care așteptau un răspuns.
Poate, de fapt, nu am rostit niciodată nici un fel de răspuns.
Poate, de fapt, matematica asta de care am aflat eu nu se vorbește.
=====

Altă matematică
(Nichita Stanescu)

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal…

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi…

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!