Oameni şi pãsãri

Nea’ Manolache m-a ameninţat cã se ia de urechile mele dacã nu mã fac om serios şi nu las postãrile plângãcioase. Are dreptate, omul. Adicãtelea, cine n-a mai dat cu oiştea-n gard sau cu stângu’n dreptu’ când a fost vorba de ale inimii? Colcãie blogosfera de lacrimi, regrete şi întrebãri retorice. Şi procese: ale sinelui sau ale celuilalt. Despre aşteptãri eşuate în dezamagire, despre nepotriviri şi iubiri imposibile, trãdate sau care au fost doar închipuiri unilaterale.

Are dreptate. Aşa cã i-am promis cã mã fac om serios şi o sã las tânguirile pentru mine, dupã ce voi fi stins lumina în camerã. Şi calculatorul.

Aşa cã am sã scriu ca un om serios. Adicããã  …eu chiar voiam sã fac asta. Dar am vãzut o pozã trimisã de un prieten, în care surprinsese o turturicã în zbor. Şi, uitându-mã aşa la pozã, m-a pãlit un gând. Tot despre iubire, bat-o vina. Numai cã şi ameninţãrile lui nea’ Manolache sunt cât se poate de serioase! Aşa cã nu am de ales şi va trebui sã îmbrac gândul ãsta în alte haine. Adicãtelea, nu am sã vorbesc despre iubire. Am sã vorbesc despre ….viaţã, sã zicem.

Sã purcedem, darã: poza cu pricina prinsese turturica în zbor, aripile apropiindu-se în faţã încât pasãrea pãrea cã era pornitã într-o îmbrãţişare. Şi, aducându-mi aminte de zborul porumbeilor,  mi-am dat seama cã pentru urmãtoarea mişcare aripile aveau sã se departeze pânã aproape la polul opus. Şi iaca-aşa ideea de vã vorbeam mai devreme: iub… aaa…asta…viaţa oamenilor îşi gãseste metafore în zborul pãsãrilor.

Unii trãiesc precum  zborul unui colibri: ca sã poatã culege dulcele polen sunt continuu într-o febrilã zbatere de aripi.

Alţii îşi au viaţa precum zborul vulturilor: undeva sus, deasupra tuturor, majestoşi, impasibili la nevoile, bucuriile, culorile şi gândurile celorlalţi, dând alene din aripi, singuri sau cel mult doar împreunã cu perechea potrivitã.

Mi se strânge inima când mã gândesc la cei care trãiesc precum zborul ciocârliilor: sus, doar în sus, spre ideal, pânã la epuizare..

Viaţa altora e ca zborul gâştelor sãlbatece: mereu în cârd, ajutându-se una pe alta, cea din frunte uşurând curenţii pentru cele din spate. Deşi mereu într-o grãmadã, totuşi pânã la ultima zvâcnire de aripi  alãturi de acelaşi partener.

Alţii trãiesc precum zborul porumbeilor: cu mare efort, ducându-şi aripile dintr-o extremã în alta pentru a face zborul posibil.

Şi sã nu-i uitãm pe cei care zboarã precum..struţii: sunt pãsãri, dar, împotriva naturii lor, nu sunt în stare sã zboare.

Un sentiment aparte mã încearcã pentru cei care trãiesc precum zborul bufniţelor: tãcut, aproape nevãzut, fãrã emfazã… dar cei care reuşesc sã vadã acest zbor rãmân surprinşi de cât de plin de frumuseţe şi de puternic poate sã fie!

Ei, dragii mei, este cã e un strop de adevãr în rãtãcirile acestea ale mele? Hai, mai completaţi şi voi!

Chiar, vouã cum vã e …zborul?

Mmmm… şi chit cã se ia nea’ Manolache de urechile mele, tot o zic: nu-i aşa cã în general lumea iubeşte aşa cum trãieşte?Imagine

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria imaginatii, in_vino_veritas, printre oameni

4 răspunsuri la „Oameni şi pãsãri

  1. Nea Manolache

    Daca ai mai scrie si maine un blog, ai face 6 luna asta, cate ai scris tot restul anului. Majoritatea….

  2. Mi-a plăcut „fiecare iubeşte aşa cum trăieşte”. Chiar e adevărat! 🙂
    Frumoase comparaţii.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s