Povestea ta e scãldatã-n albastru,
Culoare de regi ce-au ştiut a dori
S-atingã zenitul, în fugã de care,
Cu-întregul lumesc mustind a-l robi.
Povestea ta nu cunoaşte odihnã
– Blestem moştenit din vremuri uitate –
Fãrã vreun sfetnic sã-ţi spunã, în pilde,
Ce vise-s virtuţi şi care-s pãcate.
Şi astfel, mereu, în oricare “mâine”
Zenit şi lumesc frãmânţi ne-împãcatã
Şi-n urlet de oşti, în fugã de care,
Tu vezi cã-n albastru robeşti lumea toata!
mihaipetru 