moştenire

…copii mei mă vor blestema, poate, la un moment dat.
pentru că la un moment dat li se va face, poate, lehamite…sau cel puţin se vor simţi istoviţi :
– să tot creadă că iubirea e un joc care se joacă în doi, plecat odată de la un întreg numit « androgin ».
– să tot creadă că prieteniile dureaza o viaţă şi nu până când prietenii îşi vor fi găsit culcuşul cald care le va aduce bonitatea dulce a ignoranţei şi a comodităţii..
– să tot creadă că nu doar ei sunt corecţi… şi că doar corecţi fiind vor dormi liniştiţi când vor pune seara capul pe pernă.
– să se tot simtă stingheri vorbind o limbă română « învechită », lipsită de “englezisme” inutile şi nelalocul lor
– să fi citit mai multe cărţi decât vor fi văzut filme
– să se tot gândească de ce ei totuşi nu sunt aşa cum „lumea” le va urla din televizoare, radiouri şi reviste că sunt, despre ce haine, ce cărţi şi ce muzică îi reprezintă
– să tot dea „bună ziua” cu zâmbetul pe buze de fiecare dată ca un salut al veseliei şi al încrederii cu care au fost învăţaţi că e frumos să existe între oameni şi nu cu sentimentul că, făcând asta, îi « pupă-n c#r « pe cei salutaţi ….şi să îi molipsească sincer pe cei ce-i vor întâlni în cale cu această sinceritate a lor
– să tot facă ceea ce trebuie, după cele mai elementare reguli civice şi morale şi nu ceea ce „face toată lumea”
…
şi pentru multe altele pentru care lumea lor îi va judeca
şi le va râde în faţă
şi îi va marginaliza
şi îi va scuipa
şi va voi a-i călca cu batjocură în picioare
pentru toate învăţăturile ce le vor moşteni de la mine