Arhive pe etichete: gânduri

Tarziu

Un sentiment de pasi rari si grei, pe drum stiut. In ceas tarziu. Stiind, fara indoiala, ce ma asteapta acolo, odata ajuns.
Merg incet, ca ceilalti sa ma observe si sa mi se dea deoparte din drum. Ma abat doar daca asa cred eu ca se cuvine. Cum si altii au reperele lor despre ceea ce “se cuvine”. Sau ca “e bine”. Sau ca “e normal”. Dar eu am rabdarea sa ii las sa vada –si vazand, sa inteleaga – cum cred eu ca “se cuvine” sa merg.

Pun pasul rar, sa am timp sa vad oamenii din jur. Sa le gasesc ochii. Si, atunci cand ii recunosc, sa ii salut. Ii salut cu vorba mea, cand mai luminat de-un zambet, cand simplu si respectuos.

Sunt imbracat asa cum simt eu ca mi-e bine. Mi-s destul de indiferente privirile ades dispretuitoare.

Nu am casti pe urechi. Vreau sa aud cand sunt strigat. Sau injurat. Sau, pur si simplu, ca vin pasari. Sau ca au inceput sa cada castanele…

Merg cu mainile in buzunare. Nu ma inchin la biserici. O fi avantajul fiecarui credincios de a nu fi singur niciodata, mereu “vegheat”, dar, cand merg pe vreun munte, prefer sa ma bucur de priveliste decat sa-ma gandesc cu teama ca se lasa noaptea. Pana la urma, tot te prinde noaptea pe undeva.

Si, intre toti pasii astia, prea putine idei de maine. Mai mult ma bantuie amintirile. Sau scenarii de “cum ar fi fost daca…”. Multi spun ca n-are rost. Asta, cu ganditul la “ce-ar fi fost daca”. Dar mie imi prinde bine. Un exercitiu de imaginatie. Si nu toate “ce-ar fi fost daca” se termina frumos in gandurile mele. Unele sfarsesc mult mai amar.Un exercitiu de sinceritate cu mine. Caci asa rostuiesc ceea mi-as fi dorit. Ceea ce imi doresc, de fapt…

Intre gandurile de maine, unul singur staruie. Are brate mici, picioare incaltate cu pantofi ca de papusa… rade..sau plange…si in privirea lui citesc dorinta de a-l intelege, caci el inca nu stie a plamadi vorbe… Si atunci simt un gol in piept. Cred ca e semn bun, golul asta: inseamna ca inca e loc de el acolo, in culcusul facut de bratele mele adunate peste piept intr-o neterminata imbratisare…

Celelalte ganduri amesteca drumuri…si limbi straine…si tot soiul de fapte de-un banal teribil pentru orice om care pur si simplu isi schimba, vremelnic, drumul.

Drumul ala semanat cu pasi rari si grei, in ceas tarziu.
Caci cum altfel sa fie un drum spre ecoul cheii ce deschide o casa goala?

2 comentarii

Din categoria eu, jurnal

JAZZ

Sunt multe comparaţii care se pot face.

Ca o luptă. Cred că e cea mai frecventă. Ciudată, în ziua de azi, când, în spatele cuvintelor se ridică monumente rutinei, comodiţătii, inactivităţii, indiferenţei… Lupta începe, de multe ori, abia atunci când, de fapt, cam începe să se termine.

Ca un drum. Între două momente. Independente de alegerea noastră. Unul, cel puţin, cu siguranţă.

Ca o sumă de alegeri. Pe principiul că şi atunci când nu vrei să alegi, de fapt tot ai făcut o alegere.

Cel mai mult însă mi-a placut comparaţia făcută de Frank Herbert în ultima carte “Dune”. Pentru el, viata e ca o muzică jazz: fiecare reacţionează la ceea ce primeşte de la celălalt.

….sunt însă atâţia care nu ştiu “să cânte jazz”. Sau care au o plăcere nativă să arunce ei nota de final.

Păcat.

2 comentarii

Din categoria rataciri bahice