Arhive pe etichete: despartire

Zic şi eu (despre despărţiri)

Vorbeam acu’ ceva vreme cu cineva despre despărţiri, şi mi se povestea despre ceea ce ia cu el cel ce pleacă, despre sufletul amar al celui rămas şi despre golul creat de acea plecare.

Am stat, am mustăcit un pic, apoi am zis aşa:

 

Da, dezamăgire nu are cum să nu fie. Dar, de luat, când e să plece, celălalt nu are cum să ia altceva decât momentele care i-au fost dedicate. Să le ia, că sunt darurile făcute lui.

Ducă-se!

 

Sufletul nimănui nu e ceea ce “a fost”. Ceea ce a fost e, până la urmă, un rezultat, iar orice rezultat e supus timpului şi, deci, cu variaţiile de rigoare, tributar efemeritătii.

Sufletul e un continuu creuzet. Iar ce iese din creuzetul acela depinde de ceea ce amesteci în el.

Amestecă-se!

 

Golul care apare nu e un gol a ceva ce a plecat, ci a ceea ce ai fi vrut să se nască pe mai departe. Dar asta nu înseamnă că te defineşte golul, ci naşterea.

Naşte-ne-vom!

 

Aşa cred.

Zic şi eu.

6 comentarii

Din categoria eu, in_vino_veritas, jurnal, printre oameni, rataciri bahice

Uriaşii

Astãzi cineva a dus pe ultimul drum pe cineva drag.

Deşi am trecut pânã acum prin destule astfel de momente, mereu am un nod în gât şi mereu mi-e inima grea când îmi caut vorbele de alinare pentru cei care rãmân în urmã. Cãci ştiu prea bine cã nici o vorbã nu poate umple golul Acela.

Mi-am adus însã aminte de vorbele pe care nea’ Manolache le-a spus când a fost şi el încercat de aceastã durere: “Astãzi, un uriaş dintre uriaşii mei a devenit icoanã. Icoana sufletului meu. Undeva acolo, unde avea un cui liber. Unde a avut întotdeauna.Unde au toţi uriaşii mei. ”

Şi am transmis vorbele acestea, în vãlmãşagul vorbelor neputincioase gãsindu-le a fi singurele care ar fi putut sã transmitã un pic de luminã caldã.

Mai mult de atât, mi-am dat seama cã în aceste cuvinte simple (atât de simple!) stã, cred eu, adevãrata valoare şi mãsurã a vieţii unui om.

Eu cred, astfel, cã un om se poate socoti cu adevãrat împlinit dacã în timp a devenit uriaşul cuiva şi dacã, în momentul celei din urmã despãrţiri, acel uriaş devine o icoanã.

Mai mare împãcare de suflet nu cred sã existe pentru un om.

Un comentariu

Din categoria printre oameni