Nu e o figura de stil: chiar asa e… in zeama asta cosmopolita a Bucurestilor(drept de autor a expresiei :Balaurul, in anii studentiei), exista cel putin un loc care nu doarme niciodata.
Oricat de calator ai fi, aproape sigur pasii iti trec la un moment dat prin Piata Unirii: pe deasupra sau pe dedesubt…daca ai curiozitatea sa-ti intorci privirea la cele mondene ai sa observi o foiala ciudata inspre coltul de unde incepe Dealul Mitropoliei: capatul lui 32…si a altor catorva tramvaie care unesc periferia de buricul targului. Sa iei pasul la ganduri de-a lungul liniei, pe malul drept de urcare. In stanga apar bizar, atemporal aproape, cladirile Mitropoliei(care, de curand au inceput a fi imprejmuite cu zid trainic, de caramida, ca de o pregatire de asediu) iar in dreapta iti tin companie cale de doua statii case de la inceputul secolului trecut. Unele sunt in parasire, altele arata vag o urma de viata iar cele mai norocoase au fost renovate -cu linii mai drepte- inainte de a fi transformate in sedii de firme…
La prima statie, 11 Iunie face drum spre parcul Carol, in timp ce treij’doiul se inhama sa urce dealul spre Rahova. A doua statie deschide privirea prin rondul lui Cosbuc si lasa a se zari, spre dreapta, Casa Poporului. Rondul s-a schimbat in timp si pare o granita intre vechi si nou: spre centru izbucnesc mastodonti de beton, spre stanga sed case vechi, precum mosnegii odinioara, la povesti, in sufletul strazii. Treci rondul si continuii urcusul: imediat ce ai lasat in urma cladirea fada, seaca si insipida a primariei sector 4, dai de ruina fostei fabrici de bere, acum chipurile in renovare…despartita de un intrand, fabrica de bere se opreste si ajungi astfel la Piata George Cosbuc si la asa-zisul economat al lui „care este”. Indrazneste si intra, te rog, in spatele pietei: fie prin intrandul dinspre fosta fabrica de bere, fie prin gangul care mai mult se ghiceste in stanga economatului.
Ai ajuns in Piata de Flori: piata care nu doarme niciodata. De-o parte e inchisa de cladirea economatului, iar de cealalta parte curge in piatra cubica Calea Rahovei.
Se face anul de cand salasluiesc in piata. E o casa precum o citadela, care isi avanta un capat direct in piata.
Daca ajungi in martie, la primele ore ale diminetei, vei simti inca din gang mirosul de zambile si frezii…si apoi urmeza adevaratul dezmat al culorilor: rosu, alb, violet, roz, alt rosu, galben… Spre mai-iunie vine randul bujorilor si stanjeneilor…spre vara, gladiole…toamna iau foc crizantemele…iarna, crengi de brad si munti de vasc….si in permanenta trandafiri si exoticele orhidee. Aici nu se cumpara cu firul, ci cu snopul! Tiganii incep de la preturi mai mari sau mai mici, in functie de cum „te citesc” 🙂
Mie imi place sa ma targuiesc cu ei, mai ales cu tigancile care incep prin a se vaita si sfarsesc prin a-ti rotunji un gand de viata lunga si de bucurie. Spre seara, barbatii se aduna la jocuri de carti sau rummy, pe bani, cu chef de castig si de hartza… De cum se lasa noaptea, incepe alta foiala: tot soiul de masini si chiar tiruri aduc marfa noua. Capii afacerilor se targuiesc si, odata tocmeala sfarsita, copii si femeile incep descarcarea plapandelor si pretentioaselor marfuri. Nu am inteles niciodata cum tin la ei atatea zile trandafirii, ca la mine se pleostesc intr-o zi.
Schimbul de noapte e pentru barbati si baietii mai mari: putine tiganci raman noaptea in piata. Iarna se incalzesc la carbunii incinsi, ingramaditi in ligheane ..cainii isi iau teritoriul in stapanire…iar dimineata o iau de la capat. E un colt de lume aparte…cu povestile lui, unele prinse pe furis de la fereastra hogeagului.
E piata care nu doarme niciodata
(17 ianuarie 2009)
mihaipetru 