aşa, pentru că în ultima vreme mi-am tot adus aminte de foştii camarazi de arme, iaca o poezie scrisă în perioada stagiului militar:
CĂTĂNIE
Pierdut între vise ciudate
M-am trezit într-un vis îngheţat
Se făcea cumva că am armă,
Se făcea că eram un soldat.
Şi parcă stăteam tot pe câmpuri
Sau stăteam păzind câte-un colţ
Cu arma mai grea pe un umăr
Voiam să trag doar un glonţ.
Şi parcă-mi pierdusem şi ochii
Pe drum, la un marş, undeva,
Şi vântul de toamnă, prea rece,
În goale orbite bătea.
Se făcea c-auzeam de onoare
De jertfa ce-o facem murind
Dar omul din faţă tot parcă
Tăcea adesea vorbind.
Şi parcă uitasem de mine
– Rămas undeva, mai departe –
Pe mine de mine, un gard
Vedeam cum mă ţine deoparte.
Şi parcă simţeam că mi-e rece
Pe-o noapte în jos stam culcat
Simţeam şi atunci că am armă:
se facea că eram un soldat…
mihaipetru 