Arhive pe categorii: in_vino_veritas

Zic şi eu(omenescul omenescului)

Nu sunt multe lucruri care să ne ridice dincolo de “statutul” de “animal”.

Dintre acestea, omenescul omenescului, elementul cheie care ne deosebeşte de “animale” este arta.

Adică impulsul, voinţa şi, în unele cazuri, nevoia de a materializa o idee de frumos doar de dragul ideii şi de dragul frumosului.

Aşa cred.

Zic şi eu.

3 comentarii

Din categoria eu, imaginatii, in_vino_veritas, rataciri bahice

Zic şi eu (timp şi viaţă)

Îmi zice un prieten cum că nu a apucat să facă ”ceva”, dar că o să facă.

“…dar îmi voi face timp, în această viaţă”, zise el

L-am întrebat:

“- Nu mai bine îţi faci viaţă în acest timp?”

6 comentarii

Din categoria eu, in_vino_veritas, jurnal, printre oameni

Prin mine, despre ceilalţi… şi invers

(21 noiembrie 2009)

Acesta nu e un post de-aiurea, ci pentru că nu voiam să cad în ipocrizie.
Vorbind cu o prietenă de pe plaiurile mioritice şi haotice ale netlogului, m-am pomenit comparându-mă cu un mal unde, la un moment dat, spuneam eu, vreau să se oprească cineva să spună „Da, aici e un loc frumos !”
Nici nu puteam să fiu mai ipocrit de-atât !

În timp, s-a oprit ceva lume şi a spus exact lucrul ăsta.
Oameni obosiţi de drum, oameni răniţi şi strâmbi de cât se contorsionaseră pe lângă alţii, pe care, până la un moment dat, îi iubiseră … sau cel puţin crezuseră asta…
Oameni care erau sătui de vorbe goale, sătui de banal… care voiau o pată de culoare, care voiau altceva
Oameni care simţeau nevoia de un strop de siguranţă, dincolo de aventurierii cu care schimbaseră până atunci tren după tren.
Oameni care credeau că în sfârşit au găsit pe acel cineva atât de la fel lor încât mitul androginului nu mai părea chiar fără nici un înteles.

Faţă de aceşti oameni m-am trezit că nici eu nu m-am putut ridica la înălţimea aşteptărilor lor. Au fost destui faţă de care nu am putut să fiu prietenul, iubitul, partenerul de viaţă pe care credeau că l-au găsit.
Pentru simplul motiv că eu nu i-am găsit la fel.

Pentru simplul fapt că erau oameni a căror sinceritate şi iubire sinceră nu au reuşit să mă facă să le simt totuşi lipsa, atunci când nu îmi erau aproape.
E poate un criteriu poate idiot. Dar aşa am judecat până acum şi nu cred că o să se schimbe ceva în asta în vremea ce va să vie.
Oamenii aceştia nu au nici un motiv de a ma înţelege şi, înţelegându-mă, să mă ierte. Mi-au oferit ceea ce alţii caută o viaţă întreagă… sau până când e prea târziu să mai caute.
Au fost sinceri cu mine, şi, oricât de sinceră a fost şi depărtarea mea, nu înseamnă că nu am rănit.

Nu, nu aştept acel om care să ajungă lângă mine şi să spună „Da, e un loc frumos” : am fost norocos încât să aud aceste vorbe în câteva rânduri.
Dar vreau să găsesc acel om faţă de care să doresc să-l simt prinzând rădăcini pe malul meu…

2 comentarii

Din categoria eu, fustrari, in_vino_veritas, jurnal, printre oameni

Cam aşa…

Cei care au înotat cred că ştiu…
Se întâmplă să ai o zi aiurea, fără să o conştientizezi de la bun început…sau să crezi prea mult în tine…sau să vrei să treci dincolo de ceea ce ştiai că poţi.
Apa e la fel cum îţi răzbate din amintirile de peste ani: miroase a mâl, a alge şi cumva a rece …cel puţin aşa e apa Dunării.

Până şi vocea ei e cea pe care o ştii: râde parcă înfundat şi-ţi şopteşte repede ceva.

Îţi simţi corpul alungit, alunecând drept. O mişcare simplă, în aparenţă. Ritmică. Şi o bucurie stând a izbucni. A izbândă, a ambiţie… înfunzi în trupul apei palmele cu degetele lipite, le tragi cu sete pe lângă corp şi te umpli de senzaţia aceea de bucurie, de plăcere pe care o sorbi până rămâi fără aer…ca atunci când muşti dintr-o piersică.
Şi, la un moment dat, suflul ţi se adună greu în coşul pieptului… îţi vine a înghiţi, dar nu vrei sa întrerupi ritmul..răsufli adânc, trăgând braţele în mişcări mai ample, mai domoale. Te simţi încet rupt de apă…te simţi greu…. îţi conştientizezi brusc venele bătând în tâmple… te controlezi să nu înghiţi apa. Si, înainte de a te prăbuşi ca într-un abandon, ai o zbatere, o răsucire, o mică înălţare… şi te întorci în “plută”.
Nu mai e nici o luptă.

Îţi auzi respiraţia sacadată, tâmplele încercând să se liniştească…nisipul purtat de apă fâşie, bruind rostogoliri din pântecele malurilor. Simţi oglinda apei întreruptă şi înconjurându-ţi faţa, cautând a se întregi spre cumpăna ochilor şi peste alunecuşul gâtului.
În potolirea acestei oboseli, mai simţi doar soarele. Cei de mal sunt departe şi ai renunţat la ei atunci când te-ai abandonat apei.
Te gândeşti doar – poate cu oareşce grijă – oare unde are să se lepede apa de tine? Cât de departe ai să fii atunci de locul de unde ai plecat?

Şi din liniştea aceasta trudită, împletită haotic cu frânturi de gânduri, simţi că ţi s-au adunat puterile pentru a te răsuci iarăşi.. şi îţi întorci zbaterea din nou înspre apă şi-ţi înfigi braţele în trupul ei cu sete, cu poftă..ca atunci când muşti dintr-o piersică….

Cam aşa…

4 comentarii

Din categoria eu, imaginatii, in_vino_veritas, rataciri bahice

Cãrţi

M-am gândit multişor la asta. Am luat la rând mai multe creaţii ale omului. Şi totuşi, din toate, nimic altceva nu le seamãnã (lor, oamenilor) mai mult decât cãrţile.

Multe (tot mai multe) sunt pur şi simplu maculaturã. Puţine (chiar puţine) sunt pur şi simplu geniale.

Unele grãiesc parcã pe înţelesul tuturor, întrupând cuvintele direct din inimã, altele sunt abstracte pânã la ermetism.

În versuri sau în prozã.

Vizionare sau clasice.

Etalând trecutul ….sau întrupãri fidele ale zilei de azi.

Tehnice sau cu şi despre mondenul flecãrit pentru a mai umple nişte momente de-aiurea.

Unele cu amintirea pãstratã peste vreme, altele uitate, odatã cu ultima filã întoarsã.

Şi, nu în ultimul rând, multe cãrţi necitite.

Mai mult decât orice altceva, oamenii sunt precum cãrţile.

Aşa cred.

Zic şi eu…

..şiiiii…tu “ai rãsfoit” vreo “carte” azi?

2 comentarii

Din categoria eu, imaginatii, in_vino_veritas, printre oameni, rataciri bahice

Eterna vânătoare

…pentru că tot am vorbit atât de des în ultima vreme de scrieri mai vechi, iaca vreo câteva strofe despre cum înţelegeam eu “destinul” pe la 18 ani.

Cumva, bag eu acum de seamă, ziceam că ştiu că trebuie să fac ceva deosebit şi nu doar că nu ştiam încă ce, dar ştiam şi că nici nu prea eram pregătit atunci de “luptă” 🙂

Tot ce ştiam era că am cumva de trudit pe un drum…

Deh…18 ani 🙂

 

Eterna vânătoare

 

Vânez etern un animal sălbatec
E sigur mare, suflarea i-e fierbinte
Nu l-am văzut şi totuşi îl alerg
E sigur înainte!

În urma lui pun paşii mei mai mici;
Realizez ca nu am nici o armă,
Poate voi lua o lance mai târziu
Când are să adoarmă.

Alerg mereu, departe, prin hătişuri
Vânez etern un animal sălbatec
Îl tot gonesc aproape de tărâmul
Hotarul lui noptatec.

E visul meu, şi n-am să mă opresc:
poate-într-o zi eu totuşi îl voi prinde
M-oi odihni doar când înaltul cer
O stea îşi va desprinde…

2 comentarii

Din categoria amintiri, eu, imaginatii, in_vino_veritas, jurnal, versuri

moştenire

…copii mei mă vor blestema, poate, la un moment dat.
pentru că la un moment dat li se va face, poate, lehamite…sau cel puţin se vor simţi istoviţi :
– să tot creadă că iubirea e un joc care se joacă în doi, plecat odată de la un întreg numit « androgin ».
– să tot creadă că prieteniile dureaza o viaţă şi nu până când prietenii îşi vor fi găsit culcuşul cald care le va aduce bonitatea dulce a ignoranţei şi a comodităţii..
– să tot creadă că nu doar ei sunt corecţi… şi că doar corecţi fiind vor dormi liniştiţi când vor pune seara capul pe pernă.
– să se tot simtă stingheri vorbind o limbă română « învechită », lipsită de “englezisme” inutile şi nelalocul lor
– să fi citit mai multe cărţi decât vor fi văzut filme
– să se tot gândească de ce ei totuşi nu sunt aşa cum „lumea” le va urla din televizoare, radiouri şi reviste că sunt, despre ce haine, ce cărţi şi ce muzică îi reprezintă
– să tot dea „bună ziua” cu zâmbetul pe buze de fiecare dată ca un salut al veseliei şi al încrederii cu care au fost învăţaţi că e frumos să existe între oameni şi nu cu sentimentul că, făcând asta, îi « pupă-n c#r « pe cei salutaţi ….şi să îi molipsească sincer pe cei ce-i vor întâlni în cale cu această sinceritate a lor
– să tot facă ceea ce trebuie, după cele mai elementare reguli civice şi morale şi nu ceea ce „face toată lumea”

şi pentru multe altele pentru care lumea lor îi va judeca
şi le va râde în faţă
şi îi va marginaliza
şi îi va scuipa
şi va voi a-i călca cu batjocură în picioare
pentru toate învăţăturile ce le vor moşteni de la mine

4 comentarii

Din categoria eu, fustrari, in_vino_veritas, jurnal, printre oameni

Privind în urmă

Cred c-am pierdut ceva
Pe-al anilor drum sec
Dar tot spre înainte
Cu mine mă întrec.

Mi-aduc aminte parcă
De două aripi albe
-Legate lângă ochi-
Ce mă treceau de ape

În locul lor mi-atârnă
O umbră de gând greu
Ce m-a pierdut de vise,
De zbor şi Dumnezeu.

Şi penele firave
În muşchi mi s-au schimbat
Încât, pe lângă ape
Cu pasul, azi, răzbat.

Şi totusi, o fantomă
În mine este vie
Şi-o rog cu stăruinţă :
„Revii, copilărie..!?”

Scrie un comentariu

Din categoria amintiri, de inima albastra, eu, in_vino_veritas, printre oameni, rataciri bahice, versuri

Primăvară

Martie e doar Martie. O lună. 31 de zile. O convenţie.

Dar primăvara…eiii, primăvara e o stare de spirit.

Are ceva de-a face cu păsările care cântă a nou şi a viaţă chiar dacă cerul e gri şi afară încă plouă.

Zic şi eu…

Scrie un comentariu

Din categoria eu, in_vino_veritas, printre oameni, rataciri bahice

Sperând

…din gândurile anilor trecuţi

(18 octombrie 2009)

Sperând, nu eşti mai puternic…
sau, de fapt, nu e puterea ta.
E o putere împrumutată. A tuturor firelor de aer şi nisip prin care se şlefuieşte visul spre care speri.

Sperând, nu eşti mai puternic.
Împrumuţi doar răcnetul, şi privirea aspră şi muşchii încordaţi de adrenalina de la acel tu pe care ţi-l închipui că aşa ar trebui să fie pentru a ajunge „acolo”.

Iar când ai ajuns „acolo” şi dai înapoi tot ce ai împrumutat, nu mai rămâi decât o amintire a unei idei, a unei stări de avânt, de „înainte”.
====
Aşa gândind, oare să însemne că pentru a ne simţi mereu puternici, va trebui să avem mereu ceva la care să sperăm?

2 comentarii

Din categoria eu, in_vino_veritas, printre oameni, rataciri bahice