Prin mine, despre ceilalţi… şi invers

(21 noiembrie 2009)

Acesta nu e un post de-aiurea, ci pentru că nu voiam să cad în ipocrizie.
Vorbind cu o prietenă de pe plaiurile mioritice şi haotice ale netlogului, m-am pomenit comparându-mă cu un mal unde, la un moment dat, spuneam eu, vreau să se oprească cineva să spună „Da, aici e un loc frumos !”
Nici nu puteam să fiu mai ipocrit de-atât !

În timp, s-a oprit ceva lume şi a spus exact lucrul ăsta.
Oameni obosiţi de drum, oameni răniţi şi strâmbi de cât se contorsionaseră pe lângă alţii, pe care, până la un moment dat, îi iubiseră … sau cel puţin crezuseră asta…
Oameni care erau sătui de vorbe goale, sătui de banal… care voiau o pată de culoare, care voiau altceva
Oameni care simţeau nevoia de un strop de siguranţă, dincolo de aventurierii cu care schimbaseră până atunci tren după tren.
Oameni care credeau că în sfârşit au găsit pe acel cineva atât de la fel lor încât mitul androginului nu mai părea chiar fără nici un înteles.

Faţă de aceşti oameni m-am trezit că nici eu nu m-am putut ridica la înălţimea aşteptărilor lor. Au fost destui faţă de care nu am putut să fiu prietenul, iubitul, partenerul de viaţă pe care credeau că l-au găsit.
Pentru simplul motiv că eu nu i-am găsit la fel.

Pentru simplul fapt că erau oameni a căror sinceritate şi iubire sinceră nu au reuşit să mă facă să le simt totuşi lipsa, atunci când nu îmi erau aproape.
E poate un criteriu poate idiot. Dar aşa am judecat până acum şi nu cred că o să se schimbe ceva în asta în vremea ce va să vie.
Oamenii aceştia nu au nici un motiv de a ma înţelege şi, înţelegându-mă, să mă ierte. Mi-au oferit ceea ce alţii caută o viaţă întreagă… sau până când e prea târziu să mai caute.
Au fost sinceri cu mine, şi, oricât de sinceră a fost şi depărtarea mea, nu înseamnă că nu am rănit.

Nu, nu aştept acel om care să ajungă lângă mine şi să spună „Da, e un loc frumos” : am fost norocos încât să aud aceste vorbe în câteva rânduri.
Dar vreau să găsesc acel om faţă de care să doresc să-l simt prinzând rădăcini pe malul meu…

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria eu, fustrari, in_vino_veritas, jurnal, printre oameni

2 răspunsuri la „Prin mine, despre ceilalţi… şi invers

  1. In 2009 nu aveai blogul? Am senzatia ca te „stiu” de o vesnicie si ceva. Ne stim de prin Fain, parca… Daca astea sunt ganduri de atunci dragule, atunci permite-mi o reverenta.
    Pentu felul in care iti expui gandul. Curat, sincer, la vedere.
    Eu una cred ca nu e deloc un criteriu idiot, e criteriul tau, asa simti. Altfel ar fi prefacatorie. Si nu se merita. Abia un sacrificiu facut doar de teama de a nu supara e o idiotenie. Sa accepti un rol care nu iti vine manusa, e absurd.
    Am avut o senzatie de deja-vu citind metafora cu malul. Cineva, candva, mi-a mai spus sau mi-a scris asta, sau nu stiu.
    Va fi acel Om, daca nu cumva deja radacinile s-au prins in vremea ce a trecut de la scriere pana la postare.

    • Buna ziua, buna ziua! 🙂
      Am inceput sa postez prin 2008, pe netlog. Apoi, in 2011 Aiurasu s-a tinut de mine sa imi fac blog, pentru ca aparuse un concurs de poezie pe Fain 🙂
      Imi pare rau ca nu am reusit sa-mi salvez toate textele de pe netlog si intre timp contul a fost desfiintat. Mai rasfoiesc uneori prin cele care (tot prin grija prietenilor) au fost salvate la timp intr-un document „word” ..
      Spor si voie buna, Irina! 🙂
      Multumesc sincer pentru vizita si pentru cuvintele frumoase!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s