Carmen

Povestea ta e scãldatã-n albastru,

Culoare de regi ce-au ştiut a dori

S-atingã zenitul, în fugã de care,

Cu-întregul lumesc mustind a-l robi.

 

Povestea ta  nu cunoaşte odihnã

–          Blestem moştenit din vremuri uitate –

Fãrã vreun sfetnic sã-ţi spunã, în pilde,

Ce vise-s virtuţi şi care-s pãcate.

 

Şi astfel, mereu, în oricare “mâine”

Zenit şi lumesc frãmânţi ne-împãcatã

Şi-n urlet de oşti, în fugã de care,

Tu vezi cã-n albastru robeşti lumea toata!