“eu” nu voi fi niciodată “tu”. Cum “tu” nu vei fi niciodată “eu”. Noi nu suntem “din aceia”. Mitul androginului nu a fost să fie şi povestea noastră. Da, poate ne-am fi dorit să nu se fi întâmplat aşa. Sigur am crescut visând altfel. Cum că vom întâlni pe cineva care va deveni “eu”, respectiv “tu” iar eu şi, bineînţeles, tu, vom fi devenit ”noi”, un întreg cu “ea” şi, bineînţeles, cu “el”.
Dar n-a fost să ne fie aşa. Eu voi rămâne “eu”. Şi da, tu vei rămâne “tu”. Aşa cum focul rămâne foc şi apa rămâne apă. Şi aşa cum prea puţină apă va lăsa focul să rămână foc iar un potop va şterge focul până la amintirea sterilă a unei mâini de tăciuni reci, nu ştiu, chiar nu ştiu ce se va întâmpla cu noi.
Asta nu înseamnă că nu putem avea o poveste.
Chiar aşa!
Poate fi chiar o poveste frumoasă. Nu ştiu cum, dar aşa simt.
Uite, uite cât de frumos poate să sune o poveste care începe aşa:
“A fost odată ca niciodată un foc mare şi o apă adâncă…”
mihaipetru 
Focul si apa pot exista impreuna, dar la o distanta destul de mare incat sa nu se influenteze.
🙂
Totusi, nu-i asa ca e frumos cand vezi un foc pe mal de apa?
E ceva…cumva…
In fine…vedea-vom…
Pingback: Anonim