Obiecte

Mi-a venit ideea prin oraş, la un joc de biliard. Undeva, pe un colţ de canapea, o duduiţã: simpaticã, drãgãlaşã, subţiricã…mã înţelegeţi, avea cam de toate.

Avea însã cam atâta treabã cu biliardul cam cât avea în momentul ãla prietenul ei cu ea.

El, cu încã doi, erau prinşi rãu cu jocul! Mã rog, firesc de altfel, cã doar de-aia ajunseserã in clubul cu pricina, nu?

Ea cred cã ştia deja câte geamuri sunt în local, câte persoane sunt în medie la fiecare masã, cam la câte secunde se cere o nouã sticlã de bere…

Mã oprisem un pic din joc şi mã uitam la ea: era pur şi simplu de bibelou!  Nu-i plãcea. Nu-şi afla rostul acolo. Nici mãcar nu încerca sã-l urmareascã pe el. Sper cã mãcar avea nişte gânduri ale ei, cât sã nu se plictiseascã rãu de tot.

..şi uite-aşa iaca gândul prin capul meu precum târnãcopul : intrã pe o ureche, iese pe alta şi rãmâne şi-n cap.

Multe duduiţe pur şi simplu atârnã pe lângã un crai de curte de vilã nouã(sau curte cu gardu’ vopsit, sau posesor de BMW/Merţan/Audi etc, dupã caz) ca orice alt obiect din inventarul respectivului: la fel ca un telefon, ca un tricou de firmã, ca ochelarii de soare…şi-o EA.

E oare corect sã spui cã ţi-e milã de obiecte?

În seara aceea am bãut un pic prea mult ca sã stau sã fac psihanalizã peste pornirile şi gândurile acestor duduiţe…

Dacã vreţi, continuaţi voi…

Anunțuri

15 comentarii

Din categoria printre oameni, Social

15 răspunsuri la „Obiecte

  1. Asta-i ceea ce crezi tu dom’le dragă…ia întreabă o „mireasă” d-aia sa vezi ce de mai păreri are… 😉 Poți fi accesoriu singură și tristă acasă cu ochii-n seriale siropoase umflându-te de plâns…sau poți fi la fel de accesoriu pe banii altora pierzând timpul neplânsă pe ici pe colo…și mai ai parte și de sex ocazional (deci cine-i mai câștigat?) 😛 :)))

    • bine, stiu ca nu e general valabil gandul asta cu „accesoriul”…adica sunt si faze mai idioate, din punctul meu de vedere. In sensul ca mai sunt fazele in care el sau ea devin insotitori doar pe ideea ca „asa trebuie”. Sau din gelozie (cum adica sa se duca undeva fara mine?). Sau pentru ca, fara sa gandeasca efectiv asta, au obiceiul sa sufoce.
      Inteleg si ma bucur cand vad cupluri care fac tot soiul de traznai impreuna, dar asta in conditiile in care amandoi agreeaza activitatea respectiva. Eu sunt pe principiul : „Daca nu-ti place, nu veni si nici nu-mi cere mie sa nu ma mai duc” 🙂
      Ma rog, stii ca as putea scrie inca vreo doua pagini pe tema asta 😛

      • Știu, știu…asta nu înseamnă ca și ai întotdeauna dreptate….ce știi tu despre „sacrificiile” dintr-o relație….of of of 🙂

  2. Trist, tristut… Dar se intampla. Daca am avea curajul autocriticii fiecare dintre noi, nu am ajunge sa fim priviti drept accesorii. Chiar zilele trecute vazusem in stand-uri, la mine in oras, o faza cumva inversa. O EA cara dupa sinele-i orgolios si extrem de galagios un EL extrem de plictisit si ancorat in sacose, sacosele, pachete si picuri de sudoare de nervi. Nervi tare prost disimulati. Fiindca ii mai alunecau ochii pe duduitele- accesorii care se plimbau intre rafturile cu lenjerie intima.
    Ar trebui sa fie amuzant, insa nu e. E doar trist.

    • Sa zicem ca nenea ala din povestea ta avea un rol cat de cat folositor. Adica, e in fisa postului sa fii cand si cand dromader. Cu exceptia cazului cand sacosele cantaresc mai mult decat continutul. Adica, zic eu, ca nu-l tarai pe dromader in oras pentru o pereche de bikini si un taior. Nu de alta, dar, daca lui chiar nu-i place activitatea, nici macar nu mai pozeaza in dromader: e bou de-a binelea!

  3. Deci dromaderia este reciprocă și trebuie privită din sacoșe diferite. Undeva am citit că o duduiță simpatică care stătea pe o canapea în timp ce dromaderul ei juca biliard a zărit un tânăr arătos care se uita la ea și se gândea cum de stă ea acolo ca un bolovan. Și te las pe tine să spui continuarea.

    • 🙂 Rar exista continuare la o asa intamplare. Pentru ca de obicei atat dromaderul cat si duduita au in sacose, printre bikini perfumati sau tricouri asudate in sala de fitness si o cantitate considerabila de binecuvantare, sub forma clasica, de notorietate, numita „ignoranta” 🙂

      • ba chiar cred că există de-adevăratelea un parfum pe nume ingnoraț(ce). dar cred că mereu se epuizează stocurile.

  4. Zilele trecute am vazut o scena asemanatoare…
    Seara, batea vantul… De la o terasa iese un grup si… se opresc pe trotuar sa se salute la despartire. Baietii, putin in forma, se intind la vorba, caci vorba aia, mai aveau ceva de povestit si „mireasa” la vreo doi pasi, zgribulita, isi astepta „craiul”. I-am pierdut din vedere o vreme, dar aruncandu-mi din nou privirea spre ei, scena era aceeasi.
    Probabil ca fiecare lucru in viata isi are pretul sau. 🙂

    • asta clar! intrebarea e daca e pretul corect! 🙂
      Pana la urma, e o chestie de alegere. Cam ca intotdeauna…

      • Acum să fim serioși…cui nu i s-a întâmplat așa ceva? Acum pe bune… astea sunt doar o mică parte din detaliile unei relații normale. Fac parte din micile concesii ce trebuiesc câteodată făcute. Faptul că unul îi lasă spațiu celuilalt e chiar ok și sunt convins că au viața mai frumoasă decât a celor ce se stresează reciproc refuzându-și mici plăceri. (și/sau insistând nebunește cu diverse, sticătoare de chef)

      • eu chiar vreau sa cred ca sunt destui carora nu li s-a intamplat asa ceva. Ca au fost, simplu, lucizi astfel incat sa isi dea seama de (nu grotescul, ca e mult spus) dar de ridicolul unei situatii de genul asta. Bine, intradevar, asta presupune, la fel de simplu, o relatie bazata pe incredere si respect reciproc. Mai ales incredere 🙂

      • Mihai …asta e deja poetizarea momentelor de genul ăsta, însă pot să-ți arăt cu degetul la orice oră familii ce în casa lor, el se uită la film iar ea îi stă alături uitându-se pe pereți !!! și poate fi cu siguranță și invers…îți spune ceva exemplul ăsta? 😉

      • cine-o pune sa se uite pe pereti? nu mai bine face o prajitura? sau citeste o carte? Aide, bre…daca vrem sa despicam firul in patru, pot sa aduc in discutie faptul ca, de multe ori „atarnarile” astea pe spatiul celuilalt sunt si asa, „de-al nabii, sa vada ca nu ma simt bine”….
        Hmmmm…bre, sincer spun ca nu ma asteptam la atatea reactii pe postul asta. Mie mi se parea o chestie destul de simpla; cum ca nu e ok sa fii ridicol. Ca trebuie sa iti dai seama cand esti de „decor”. Si, in cazul respectiv, daca nu te tine ceva in cuie acolo (gen: ai pierdut un pariu :P), e bine sa te retragi intre ale tale, in liniste si cu tact incat sa nu strici momentul celuilalt.
        E chiar asa aiurea sa mi se para normala reactia asa cum am descris-o?

      • Hei, să nu confundăm lucrurile (prin victimizare), nu e ciudat faptul că ție sau nouă ni se pare într-un fel sau altul, dar lucrurile pot fi privite și din unghiuri diferite de alea enumerate mai sus. 😉 (am fost împăciuitor sau ce !?)

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s