Jurnal de drumetie (Mila 35, 2007)

Iubesc muntele, imi este indiferenta marea… despre DUNARE insa nu cred ca am sa reusesc sa gasesc vreodata cuvintele potrivite. Am copilarit pe malurile ei, m-am aventurat printre valuri, m-am incantat mereu in taramul pe care a reusit sa-l creeze in Delta… Multe din povestile copilariei mele sunt de acolo, de la mal de Dunare. Ce explorari, ce expeditii! Treceam pe malul celalalt, in Insula Mare a Brailei si fugaream serpi prin tufisuri…sau pur si simplu ne inchipuiam niste Robinsoni Crusoe prin smarcurile de dincolo de dig. Cand am plecat de acasa, am plecat cu ea in suflet.
Mi se face dor, din cand in cand, si trebuie musai sa las toate balta si sa ma intorc acasa…
Ultima oara insa, a iesit cu cantec mai mult decat m-am asteptat.

Ne-am strans iarasi cativa nebuni si am hotarat sa dam o fuga in Delta. Inceput de toamana, inca soare, chef de duca si de voie buna… Poate prea mult chef de voie buna, incat am hotarat sa mergem fara fete, sa ne facem de cap. Cum socoteala de la bar nu se potriveste cu cea de acasa, evident ca au venit si fetele. Avantaj eu, momentan celibatar. Initial am facut planul sa ne ducem mai la vale, pe bratul Sulina, pana la Crisan, cu gandul de a gasi gazduire, poate, la rudele uitate si demult nevizitate ale tatalui meu. Nici planul asta nu a ramas in picioare, avand o contraoferta de la unul din fostii colegi de liceu ai fratelui meu, pentru mila 35, aproape de Tulcea. Bun si Tulcea!

Am ajuns vineri seara, ambitionati de a face neaparat o partida de pescuit la lumina lunii. Prima problema: nu prea era luna, ceata fiind in acea noapte cam ca la ea acasa. A doua problema: casa unde stateam era pe o curba, pe arcul interior, deci mal intins pana pe la 20-30 de metri. Si ultima dar nu cea din urma, fetele au decis ca e mai interesant sa stam la o masa in curte decat sa stam sa bem pe mal. Ne-am facut totusi damblaua o jumatate de ora, timp in care am reusit sa agatam o lanseta si sa pierdem firul de la alta si ne-am tras la un gratarel, in livada.
De fete am reusit sa scapam pe la 2 dimineatza, :) cand somnul a reusit sa le adune prin locuri mai calduroase si posesoare de perne si paturi. Dupa inca o ora, gazda, incalzita si imbarbatata de la vin, whiskey si red-bull, s-a oferit sa ne treaca pe celalalt mal “unde sigur pica peste, ca e malul mai adanc”. Pentru ca si noi aveam la bord cota parte de vin, whiskey si red-bul, in jumatate de ora eram cu bete si fire gramada in barca. Pe la 3 si jumatate (noaptea), am inceput deci traversarea Dunarii, spre taramul cel bogat in peste. Ne ghidam prin ceatza de la luminile complexului Mila 35, aflat pe malul cel atat de jinduit de noi. Ne apropiasem binisor, cand vaslasul s-a hotarat sa lase barca putin in scurs, mai la vale….luminile de la complex au disparut, se auzeau doar lopetile clipocind in apa si toti eram cu ochii incordati sa zarim malul. Dupa vreun sfert de ora, l-am zarit! Eram ACOLO! Sari din barca! Sari inapoi in barca, caci de pe mal sarise un caine…
Ma rog, s-a potolit cainele, era foarte prietenos cu gazda… Parca prea prietenos, ca l-am si intrebat: ”- Nu cumva e cainele tau?; – E pe naiba, nu avea cum sa treaca la fel de repede ca noi…si uite ca asta e uscat…seaman, ce-I drept, cu unul din ai mei”. :)
Ok. Fain frumos pana aici. Am facut un foc, am intins firele si ne-am apucat iar la povesti la o sticla de vin.
“-Hei, unde sunteti?” de mal de apropiase o barca, in mod cert bulversati si ei de ceata deasa
“-Pe mal” a venit raspunsul promt si corect(dar total inutil) al gazdei.
“- pe mal, pe mal…dar pe care mal?”
“- pe stangul!”
“multumim frumos!” si s-au dus in ale lor.
Noi, am luat-o de la capat. Cu vinul. Ca pestele nu tragea ioc. Ba unul dintre noi, nu stiu cum dumnezeu, reusise sa pice si-n apa. Adica nu ne-a mirat prea mult ca a alunecat, dar nu intelegeam cum de era fleasca dar reusise sa nu-si ude incaltarile! Ma rog, nebanuite sunt caile domnului! Noroc ca aveam ditamai focul de tabara langa noi.

Eu mi-am facut la un moment dat un culcus din vreascuri mici si am dormit precum viezurii prêt de o jumatate de ora. Suficient cat sa prind puteri. Intre timp, fratele meu reusise sa scoate un pui de salau, cat sa nu spunem ca ne chinuiseram degeaba. S-a trezit si gazda(adormise pe direct pe mal, vegheat de caine) si ne-am pregatit de plecare. Gazda, cu ochii mai limpezi, ajunsese intre timp la concluzia ca totusi era cainele lui si nu intelegea cum de ajunsese jigodia inaintea noastra, si uscat pe deasupra! Cand sa plecam, alta dandana: nu voia cainele sa urce in barca! Hai, i-al de ceafa si da-i la rame! Dupa ce am prins vreo douazeci de metri distant de mal, AM INTELES!
Noi fusesem tot timpul pe acelasi mal de pe care plecasem! Ne intorsese curentul dupa ce pierdusem reperul luminilor de la complex! Ne-am uitat unii la altii si ne-a bufnit rasul! Ca ce altceva era sa facem. Am inteles cum de ajunsese cainele inaintea noastra acolo, uscat, am inteles de ce bietul animal nu voia sa urce in barca… ne gandeam cam cata carne aveam in frigider de la cei pe care ii ghidasem gresit, si cam cat ratacisera ei pana au inteles ca nu mergeau bine…

Oricum, nu era timp sa ne gandim prea mult la ei, caci incepea alta zi. O zi care a spalat toate pacatele noptii trecute: vremea a fost exceptionala, noi am fost relativ cuminti, am prins si peste(stiuca a picat la 6 lei kilul si carasul la 4 lei kilul, direct din barca unui bastinas), ne-am dres cu un bors pescaresc de statea matza-n coada…. Si seara, am luat-o de la capat cu vinul! Ca o viatza avem! Iar a doua zi iar era luni…si iar trebuia sa mergem la munca…si sa ne aducem aminte ca aveam chirii de platit…sau rate la banca… iar trafic si zgomot..
Mai e nevoie sa spun ca am plecat de acolo uitandu-ne inapoi?

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria eu, jurnal

5 răspunsuri la „Jurnal de drumetie (Mila 35, 2007)

  1. O tempora, o mores ! Si pe langa tine eu, mi-am lasat posesoarea de sani acasa spre deosebire de toti ceilalti oameni slabi ! :))) Si mi-a fost invatatura de minte !

  2. Nevers

    Da frumoasa povestea… pescareasca 🙂
    Niste prieteni au mers la pescuit pe Mures. Tot noaptea. frig, frig afara… cum au ajuns au facut focul, au aruncat lansetele la apa, s-au invelit bine si s-au pus la somn. La unditi aveau tot felul de clopotei sau tehnica mai moderna, acustica. S-au trezit dimineata si s-au repezeit la unditi. Cum dom’le, nici un peste toata noaptea sau oboseala si-a spus cuvantul? Cand s-au uitat in apa au bufnit in ras. In bezna de seara si in graba au lansat toti pe o insula la cativa metri de mal :))

  3. Pingback: Acum eu va port prin lume - Jurnal de mamică de rege mic

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s