Din nou la Dunare!

A fost greu pana l-am urnit pe tata. Se da dus la peste cum ma dau eu dus la discoteca. Nu prea intelege el ce placere se poate gasi in statul pe malul baltii cu un bat in mana. A! cu un pahar de vin e cu totul altceva! Dar cum feciorul lui nu prea mai calca p-acasa decat din doi in doi, si fiindca damblaua ficiorului cu malul Dunarii e putin incurabila, nu prea a avut de ales. Vedeti voi, noi nu spunem „ne ducem la pescuit” ci „mergem la peste”. Un pescar adevarat e intotdeauna optimist. Daca altii doar se duc la pescuit, noi chiar vrem sa prindem peste. Nu mult, „cat se ne miroasa mana”…

Finul tatalui meu e posedat de aceeasi dambla ca si mine, asa ca echipa s-a format repede: o masina, trei bete, patru oameni(eu, tata, finul si fina) si in rest optimism cat cuprinde. Si multa credinta! „…’dea Domnul sa nu ploua!”…Nu sunt un tip religios, dar intre religie si credinta e o maaaare diferenta -imi place sa spun ca eu si Bunul Dumnezeu avem o relatie speciala: ne respectam, dar nu ne salutam- Cred ca in ziua aceea Se cam plictisea si nu stiu de ce cred ca s-a nimerit sa arunce un ochi spre linia aceea de apa: norii multi au trecut pe deasupra, dar cand sa zicem ca incep sa se scuture, se pornea de nu stiu unde un pui de vant, cat sa-i mute un pic mai incolo si sa ne faca iar cu mana soarele.Tata, la peste, ca mine la discoteca: nitel stingherit, departe de a fi in elementul lui, dar vesel si atent sa nu strice cheful celorlalti si sa se faca util. Nu are rost sa va plictisesc cu detalii de specialitate, pentru ca nu sunt un specialist! Pur si simplu savurez momentul: piciorele goale in pamantul jilav, izul apei imbatand narile insetate de aer, vantul ce ma gadila pe la urechi, soaptele micilor valuri ce se sparg la tarm, fosnet de plopi si salcii in spate. Malul, destul de intins, nu era populat decat de obleti si cativa carasei. Buni si obletii: distractie mare, nu te plictisesti de loc. Ca in trei-patru ore nu prinsesem decat vreo 11 bucati(cat de „bucati” pot fi obletii), e cu totul alta poveste.

Eu eram mai mult atent la tata: ii e greu sa spuna cat tine la noi, dar, Doamne, cat de superbe sunt gesturile lui prin care ne arata asta! Se invartea pe mal, mai cu focul, mai cu bagajele dar cu ochii pe mine: sa nu imi las hainele pe pamant(la 11 deja eram doar in slip), sa nu stau direct pe pamantul jilav, sa nu ma prinda raceala(nu stiu unde ciorilor a gasit o bucata de poliester expandat), sa nu am paharul gol cand ma prindea pofta de vin… E interesant cum te simti din nou copil cand esti cu ai tai, chiar daca esti ditai galiganul. Pe la 12 admiram prada: 11 obleti care cat ai zice „peste” erau fripti intr-o farfurie. Plus putina sunculitza, cateva copane, ceva branza si gata masa.

Dupa ospat mi-am adus aminte de zicala „purcelusul cat mic/dupa masa doarme-un pic” si m-am trantit direct in iarba rara de pe sub copaci pandind un pui de somn dulce. Cam mustacea tata sub mustata lui a la Tudor Gheorghe, dar stia ca asta e o placere la care nu renunt asa ca nu mi-a zis nimic. Iubesc sentimentul asta, cand adorm in iarba: oftez intai, adanc de parca asi scoate din mine tot ce s-a adunat rau in ultima vreme; ma foiesc apoi, sa ma ranjez mai bine intre micile damburi, sa gasesc locul unde corpul meu se simte mai bine primit. Si in linistea care se lasa, simt firele de iarba care se revolta de tulburarea pricinuita si, inaltandu-se pe langa mine parca vor sa ma lege de pamant.Finul nu ma lasa insa prea mult sa picotesc – a gasit el o solutie sa relanseze distractia: undeva la vreo trei metri de mal m-a rugat sa plantez un bat de care era legat un juvelnic, in care fusesera aruncate cateva bucatele de paine. Orgie si destrabal printre obleti: nu mai pridideam sa sondam sevrajul din spatele juvelnicului cu liniile unditelor noastre. La un moment dat m-am oprit, am inchis un ochi si, cu celalt mijit, m-am uitat spre soare: parea ca inca mai are de stat departe de nori asa ca m-am hotarat sa-mi astampar pohta care ma manase spre casa din coclaurile prafuite ale pseudo capitalei nostre europene: o baie in DUNARE !!!

Fiecare cu damblaua lui cand intra in apa: eu am micul meu ritual. Intru incet, treptat: intai intru cu labele picioarelor si stau un pic sa ma bata peste glezne. Inaintez pana apa trece de genunchi si incepe sa urce pe pulpe, starnind un fior ca intr-un preludiu… Imi inmoi bratele in apa si arunc cativa stropi pe piept. Ma asez apoi in contra curentului si ma avant in apa cu un soi de tipuritura(cum zicea Nichita, ceva „care incepe cu un chiot, si se termina cu o besteleala): chiotul pleaca odata cu mine si se inneaca in primul val care, spargandu-se de piept,se aduna nod pe ceafa. Besteleala izbucneste aproape imediat, in ciuda soarelui care pana atunci prinsese pe pielea mea nuante de rosu aprins. Si apoi ma las prada nebunelii: dau din brate pana obosesc, de parca asi fi un evadat dintr-o ocna feudala care se-indreapta spre tarmul unde il astepta libertatea.Din pacate sedentarismul zilelor isi spun cuvantul si iata-ma obosind redepe. Ma mai balacesc un pic, ma mai las in pluta pe apa razand de gadilatura apei prin urechi…Ies, nu fara parere de rau, dar pentru ca trebuie sa ma zvand. La spartul targului apare si fratele meu cu mama. Nu stiu cum de data asta l-a rabdat inima sa nu faca si el o baie(e un innotator mult mai bun decat mine – in „tineretile” lui a trecut de mai multe ori Dunarea inot, lucru cu care eu nu ma pot lauda).

Am mai stat la un pahar de vorba, am intins din nou gratarul pe care am aruncat obletii prinsi in tura a doua -mult mai multi de data asta- si , ca de fiecare data cand te simti bine, a venit prea repede si ora placarii. Ne-am imbarcat in masina fratelui meu si ne-am amagit spre casa.

Dunarea s-a ascuns repede dupa plopi si salcii…

Nici ei nu-i plac despartirile.

=====================================- ==========================
Undeva, pe sus, Dumnezeu zambeste.

– Esti vesel astazi, Doamne!

– Am fost la peste, Petre!

 

 

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria eu, jurnal

4 răspunsuri la „Din nou la Dunare!

  1. Iete, io nu stiam ca ai blog. Sa te pun in lista mea.

  2. Da chiar asa.io de ce nu te-am pus pana amu’ in lista me?
    Cu un oftat lung ma despart cu greu de plopi si salcii… 🙂 si nici mie nu-mi place la peste,zau.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s