Arhive lunare: octombrie 2011

Matematica lui Nichita

Stăteai lângă mine și te auzeam vorbind. Era calculul ăla simplu, cum că unu și cu unu fac doi. Apoi devenea un soi de ecuație. Apăreau necunoscute…și probabilități. Era vorba de șiruri…și limite…că trebuie întâi…și apoi și că totul e suma de ..de la I=1 până la n…unde n era exprimat cumva în ani…Da, știam de matematica asta. O auzisem și eu cândva.
Stăteai lângă mine și asteptai un răspuns.
Eu frământam cu degetele goale malul zbicit al Dunării, mirându-mă încă o dată de cât de frumos poate să fie sunetul ăsta, al valurilor sosite la țărm. N-am încercat niciodata să îl asemăn cuiva…sau unui lucru. Și, în timp ce tu asteptai un răspuns, eu începusem să mă mișc în jurul tău, cu picioarele goale lipăind pe malul Dunării. Malul acela mâlos și plin de crenguțe frânte și putrezite, peste care valurile sunau atât de frumos. Citisem undeva, într-o carte, de o altă matematica. Am încercat să îți răspund în matematica aceea.
Ți-am vorbit de umbra de zâmbet adunată cu ochii care așteapta să împartă o bucurie, despre împarțirea brațelor în nenumarate strânsori. Despre cum citisem eu în cartea aceea cum că un nor cu sau fără o corabie nu înseamnă același lucru. Despre cum un oftat rostogolit peste o față de pernă se intersectează cu fiece plan dintr-o casă goală dar totuși nu poate umple o viață, despre cum am auzit că unii ochi adună pe la colțuri fire de sare fără a împartăși tristețe și tocmai dintr-o bucurie stranie, dar parcă atât de firească și simplă–inexplicabilă teoremă- stârnită de povara dulce a frunții celuilalt care înca doarme, culcușit în scobitura umărului tău.
Vorbeam despre matematica aceasta ciudată și mă uitam din când în când la tine și observam, straniu, cum că tu nu mai erai aceeași. Erai când blondă, când șatenă, când brunetă. Aveai când părul lung și învârtit în bucle, când scurt și drept…Aveai, pe rând, când 20 de ani, când 30, când parcă iarași 20.
Erau, ce-i drept, mereu acolo doi ochi care așteptau un răspuns.
Poate, de fapt, nu am rostit niciodată nici un fel de răspuns.
Poate, de fapt, matematica asta de care am aflat eu nu se vorbește.
=====

Altă matematică
(Nichita Stanescu)

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal…

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi…

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

Scrie un comentariu

Din categoria in_vino_veritas

JAZZ

Sunt multe comparaţii care se pot face.

Ca o luptă. Cred că e cea mai frecventă. Ciudată, în ziua de azi, când, în spatele cuvintelor se ridică monumente rutinei, comodiţătii, inactivităţii, indiferenţei… Lupta începe, de multe ori, abia atunci când, de fapt, cam începe să se termine.

Ca un drum. Între două momente. Independente de alegerea noastră. Unul, cel puţin, cu siguranţă.

Ca o sumă de alegeri. Pe principiul că şi atunci când nu vrei să alegi, de fapt tot ai făcut o alegere.

Cel mai mult însă mi-a placut comparaţia făcută de Frank Herbert în ultima carte “Dune”. Pentru el, viata e ca o muzică jazz: fiecare reacţionează la ceea ce primeşte de la celălalt.

….sunt însă atâţia care nu ştiu “să cânte jazz”. Sau care au o plăcere nativă să arunce ei nota de final.

Păcat.

2 comentarii

Din categoria rataciri bahice

Povestea cailor noştri

concurs polimedia

Auzi, iubito, caii?
Scăpat-au din poveşti
Aşteaptă mâna mică
Prin coamă să le-o treci.

Sălbatec muşcă aer
în ochi li-s drumuri trase
şi muşchii lor fierbinţi
Ni s-or topi în coapse.

Cu ei suflăm odată
– Pe gâtul încordat
Noi ne-om lipi obrazul
De-un gând păgân brăzdat

Nu-i vom mâna niciunde –
ştiu singuri drumul alb
Aşteaptă doar sa râdem
şi s-or porni la trap

şi-apoi iuţi-vor pasul
Cu inimi alergânde
Azi vom uita, iubito
De rănile trecute.

Vor alerga, iubito
şi vor muşca din soare
Simţind al nostru sânge
Scăpat din încordare.

şi apoi adormi-vom
Pe spatele lor lat
împreunând în braţe
Dorinţă şi păcat…
–––––––

Auzi?…Ne-întreabă caii
Tăcând din ochii buni:
Ne vor purta şi maine,
Sălbateci şi nebuni?

2 comentarii

Din categoria versuri

Poveste cu un cub şi o sferă

Ne-am prăbuşit din alte vise
Cu trupul răstignit pe mit
Tot încercând să recreăm himere
Cu irisul de ploi strivit

Şi, însetaţi de lungi deşerturi,
Ne-am repezit să ne sorbim;
Pândeam cuvintele din muguri
– N-aveam răbdare să-ncolţim –

Ne-am bâjbâit cu palme strâmbe
Rămase-aşa din răni mai vechi
– Flămânde braţe se-aruncau
S-adune gemete perechi…

……………………………

În liniştea ce se lăsase
Amurgul odihnea pe-un pat
O jumătate dintr-o sferă
Şi-un cub aproape sfărâmat…

8 comentarii

Din categoria versuri

MUZA

Şi pân’ la urmă cin’ mi-e muză?
Iubirile de dinapoi
Când încă învăţam a prinde
Cum să transform pe „doi” in „noi”?

Ori poate cele ce-mi îngână
A cărnii foame, cu păcat
– O vrajă ruptă dimineaţa
Pe câte-o margine de pat-?

Sau cea ce ştiu că o să vie
Să mă apuce de-un cuvânt
Să mă deşire ca pe-un pulover
Să mă -nfăşoare pe-al ei gând?

Scrie un comentariu

Din categoria versuri

Metamorfoze

Un pahar de vin:
O omidă
Se târâie pe creangă: creierul meu
picior cu picior (e flămândă!)
Prea sigur:
spre frunza simplului EU.

O las… se-amăgeşte.
Va roade verdele crud
– o las să hrănească o larvă,
Să văd peste vise cum creşte,
Din vin,
Un flutur zălud…

Scrie un comentariu

Din categoria versuri