Nu inteleg de ce mi-e atat de drag muntele. Am crescut pe mal de apa, deci ar fi trebuit, poate, sa trag mai mult spre mare.
Dar daca, golit de cele lumesti, m-as ridica intr-o zi din mine si m-as lasa tovaras dorului de duca, pasii mi s-ar duce sigur pe drumuri de munte. E ceva ce ma cheama acolo.
Acolo simt cat de greu pot sa fiu ca om, cat de in jos ma trage carnea.
Acolo simt cum mi se zbate a neputinta gandul inchis in temnita oaselor.
Acolo vreau sa fi fost zvacnet…sa fi fost arc de sunet peste gri, rosu si verde.
====
Acolo caut inceputuri…caut povestile care imi spovedesc ridicarile din infrangerile ce-au fost.
Acolo caut mandria trista a regilor ce nu s-au dat prinsi.
Acolo ma umplu de cutezanata descalecatorilor dintai
====
Acolo ma umplu de viata
===
Ma trantesc in iarba inchid ochii si imi chem poetii…
==
„de aceea, pentru mine, muntele
munte se zice
de aceea, pentru mine iarba
iarba se spune
de aceea, pentru mine
izvorul izvoraste
de aceea, pentru mine
viata
se traieste. ”
(N. Stanescu)
mihaipetru 
http://polimedia.us/fain/jurnal/acolo-mihaipetru/
Prea fain ai descris dragostea ta pentru munte…
Multumesc mult, Sonia! Mult de tot!
Si ma bucur si mai mult ca ti-a placut ceea ce am scris. Nu stiu sa cant, ca as canta. 🙂 . Scrisul e singura modalitate de a-mi exprima sentimentele, gandurile…
Te inteleg. Si eu ma simt bine atunci cand scriu, am multe adunate, si tot mai multe de eliberat. Cand intalnesc scrieri ca ale tale, devin cititor fidel.
Si eu sunt convinsa ca tie deja iti canta sufletul, nu-i melodie mai buna ca asta. Noapte buna, Mihai.
Noapte buna, Sonia!
Bine te-am gasit Mihai,
Sonia Multumesc pentru ca l-ai gasit 🙂
Suntem cu ochii pe tine.
Sper sa nu va las cu ochii ..in soare 🙂
Sper sa gasiti mereu aici cate ceva bun 🙂
Randurile despre dragostea si dorul de munte imi merg intotdeauna drept la inima 🙂
E bine 🙂 . E foarte bine!
Nu ii inteleg pe cei care nu simt frumusetea muntelui. Dupa mine, omul ar trebui sa intre pe potecile muntelui ori cu smerenia si pacea credinciosilor cand trec pragul unei biserici, ori cu bucuria celui care a ajuns acasa…
S-a publicat dragostea ta pentru munte, Mihai. Greu, dar s-a intamplat.
De ce „greu”? 🙂 . Sincer, nu ma asteptam sa se publice. Dar ma bucura mai mult decat crezi. Inseamna ca totusi sunt destui care nu sunt chiar atat de mondeni pe cat le-ar placea sa creada. Si care pur si simplu mai rezoneaza, instinctual, la frumos. Si cand am spus „frumos” nu m-am referit la scriere. Ci la amintirea muntelui in fiecare din ei.
E bine! 🙂
Mulrumesc inca o data!