Un colibri cu aripile frante

Auzea zumzetul din jur…simtea gustul dulceag amarui al polenului ce-l inunda de-aproape.Inclina capul spre sus si parca era mirat ca inca e ziua. Dormise? Poate abia se trezise, caci parca se simtea obosit…
si totusi albinele si mustele nu se avanta inainte sa se zbiceasca bine roua.
Si totusi insemna cumva ca dormise.
In miezul zilei?
In miezul zilei. Toate au un inceput.
ar fi trebuit sa vrea sa se miste..stia ca atunci cand simte polenul trebuie sa zboare.
sa-l invaluie.
sa-l ameteasca
sa se desfete cu el pana floarea va ramane doar cu frumusetea cupei…o cupa imparateasca din aur fin si pietre pretioase…din care mesenii storsesera insa si ultima picatura de vin.
Stia ce ar fi trebuit sa faca..stia ce avea sa urmeze…si totusi ramasese acolo…
era satul?
Nu.
Parfumul dulce amarui al polenului il invada de peste tot. Stia ca ii e foame. Il durea in piept de foame.
Si totusi ceva ii spunea ca nu trebuie sa zboare.
Il enerva ca nu intelegea asta.
Cumva, pentru cateva clipe se facu liniste.
Si apoi viata intregii acelei dupa amieze izbucni din nou, parca mai puternic.
Frantura clipei aceleia, de dupa tacere si in crescandul uruit al verii nu-i mai lasa timp sa se gandeasca: zvacni spre norul parfumului dulce amarui.
Si-atat.
simti doar prabusirea.

era un colibri cu aripile frante.
Nu a avut cum sa constientizeze asta
ultimul lucru pe care l-a simtit a fost acela ca trebuia sa zboare

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria imaginatii

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s