Auzi, iubito, caii?
Scăpat-au din poveşti
Aşteaptă mâna mică
Prin coamă să le-o treci.
Sălbatec muşcă aer
în ochi li-s drumuri trase
şi muşchii lor fierbinţi
Ni s-or topi în coapse.
Cu ei suflăm odată
– Pe gâtul încordat
Noi ne-om lipi obrazul
De-un gând păgân brăzdat
Nu-i vom mâna niciunde –
ştiu singuri drumul alb
Aşteaptă doar sa râdem
şi s-or porni la trap
şi-apoi iuţi-vor pasul
Cu inimi alergânde
Azi vom uita, iubito
De rănile trecute.
Vor alerga, iubito
şi vor muşca din soare
Simţind al nostru sânge
Scăpat din încordare.
şi apoi adormi-vom
Pe spatele lor lat
împreunând în braţe
Dorinţă şi păcat…
–––––––
Auzi?…Ne-întreabă caii
Tăcând din ochii buni:
Ne vor purta şi maine,
Sălbateci şi nebuni?
cata liniste, blandete si dragoste pasnica reies din asocierea imaginii calului compliant si dorintei molcome a unui cuplu
da, e o asociere mai mult decat frumoasa. O liniste, o blandete care poate erupe oricand cu putere, cu acea salbaticie care iti umple cosul pieptului de dorinta de a te avanta…